O crimă oribilă s-a petrecut în județul Teleorman, la Turnu Măgurele, acolo unde un tânăr de 18 ani și prietena sa, de numai 16 ani, au fost înjunghiați mortal.
Presupusul criminal a fost deja prins de polițiști și plasat în arest.
Trupurile celor doi au fost descoperite într-un imobil părăsit din satul Văcărești, județul Teleorman. Inițial, băiatul și fata, care locuiau împreună, au fost omorâți în casa lor, iar apoi trupurile le-au fost transportate în Văcărești chiar de către asasin.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat din municipiul Turnu Măgurele a alertat Poliția cu privire la faptul că nu își găsește fratele, iar în casa în care acesta trăia împreună cu prietena lui, o fată de 16 ani (tot în Turnu Măgurele), ar fi urme de sânge. Din acest punct, lucrurile au luat o turnură neașteptată. Echipa de investigatori a descoperit că un bărbat de 24 de ani din municipiul Roșiori de Vede s-ar fi deplasat la locuința tinerilor unde, din motive necunoscute și care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi izbucnit un conflict. În urma scandalului, acesta din urmă a luat un cuțit și i-a înjunghiat mortal pe cei doi tineri!
Ulterior, criminalul a transportat cadavrele celor doi cu mașina tatălui său, ascunzându-le într-o casă părăsită.
Suspectul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.